În orașul Govora, Municipiul Râmnicu Vâlcea, pe data de 25 mai, va fii oragnizat ziua de naştere, Mihai Căldăraru Omul Faptelor Bune!
Ce cadou vrea de ziua lui
Mai trebuie spus că Mihai Căldăraru susţine că doreşte să facă oameni fericiţi de ziua lui, dăruindu-le cadouri şi speranţă.
Mihai Căldăraru se află în acest moment în plină campanie umanitară, încearcă să adune sponsorizări pentru a oferi ajutor celor care nu au posibilităţi financiare şi trăiesc la limita subzistenţei. Oricine are de oferit alimente neperisabile, materiale igienico-sanitare sau orice altceva, care poate constitui un ajutor pentru persoanele defavorizate, este rugat să ia legătura cu organizatorul sunând la numărul de telefon 0739.377.777.
„Dăruiesc ziua mea de naștere celor cărora le dedic această misiune personală! Trăim vremuri neobișnuite, vremuri dificile și provocatoare, vremuri în care trebuie să ne prioritizăm cheltulielie, dar o faptă bună va avea întotdeauna același efect atât pentru cel care o face, cât și pentru beneficiarul direct.
Mâna de ajutor pe care o întindem celor aflați în nevoie are, de cele mai multe ori, efecte care trec dincolo de material. În aceste momente de cumpănă, vin către voi cu rugămintea de a fi alături de mine în campania umanitară de ziua mea, în care sunt implicat de mai bine de patru ani. Este o campanie în care cred și care știu că produce mult bine celor care au cea mai mare nevoie: copiilor și familiilor din medii rurale defavorizate.
Sunt familii greu încercate în această perioadă peste tot în țară. Nu putem ajunge la toate, dar putem să menținem constant sprijinul oferit beneficiarilor noștri. Vorbim despre părinți care au rămas fără locuri de muncă și trebuie să ia lunar decizia: plătesc chiria sau cumpără mâncare.
Eu, Mihai Căldăraru, am decis să pun umărul şi să-i ajutăm cu alimente și produse de igienă. În acest scop, am decis ca ziua mea de naștere să fie sărbătorită într-un mod diferit anul acesta. Cadourile pe care doriți să mi le oferiți mie, vor fi transformate în sprijin pentru aceste familii defavorizate din medii rurale. Am o rugăminte la fiecare în parte. În curând am să îmbătrânesc cu încă un an, în această viață… Ca în cealaltă viața, voi fi mereu ca la vârsta de 20 de ani. Împlinesc vârsta de 35 ani. Din păcate, pot să vă spun mult prea bine ce înseamnă să crești prin orfelinate, pe stradă, sau să ai un start dificil, după vârsta de 18 ani, când ieși din sistem. Dar cum știți și voi, fiecare creștem și ne propunem niște obiective, bine organizate, în viața sa. Asta am făcut și eu!
Vreau să vă spun că alături de oamenii pe care i-am cunoscut treptat în viața mea, i-am întâlnit și mi-au intrat la suflet și pe cei de la Asociația Europeană a Drepturilor Omului și Protecției Sociale au fost și sunt oamenii cu care mă sfătuiesc, le-am cerut sprijinul pentru lucrurile care mi-se păreau complicate/ dificile, sau pentru oamenii care i-am avut în echipa și ei au fost sprijiniți pregătiți, cum să-și facă treaba mai bine, prin echipa Direcției Generale de Asistență Socială fiecare pas pe care-l parcurg este să-i ajut pe alți copii, bătrâni și persoane cu dizabilități să aibă o viață mai frumoasă.
Acum, urmează să fie ziua mea de naștere și strâng dulciuri, alimente și produse igienico-sanitare, pentru copiii, bătrâni și persoane cu dizabilități este bine primită! Vrei o schimbare? Vrei ca noi tinerii ce vin din urmă noastră, de fapt care sunt viitorul nostru, să fie mai responsabili, mai stabili, vrei să diminua probleme din comunitatea noastră ? Atunci, vă invit să vă implicați și voi! Donează! Vă mulțumesc anticipat! Am încredere în sprijinul vostru”, mai spune Mihai Căldăraru.