Pe măsură ce zilele trec, stresul găsirii cadoului perfect de Crăciun devine din ce în ce mai prezent. Iar asta pe bună dreptate, dacă ținem cont de faptul că o astfel de surpriză este mai mult decât o simplă achiziție – reprezintă o sursă de fericire, un factor care contribuie, într-o formă sau alta, la dezvoltarea armonioasă a juniorilor.
Anul acesta însă îți poți face misiunea mai ușoară optând pentru ceva… diferit! Iar Novakid, platforma dedicată celor cu vârste cuprinse între 4 și 12 ani, este gata să ți-o demonstreze! Cum? Aducându-ți în atenție o idee care îl va menține pe micuțul tău distrat, fericit și informat, cum nici nu-ți imaginai că e posibil!
Cursurile de engleză, o plăcere pentru copii
Cursurile Novakid, desfășurate în format individual sau de grup și susținute de vorbitori nativi cu experiență, utilizează doar engleza pentru a comunica.
Însă nu trebuie să te îngrijorezi! Copilul tău va reuși să înțeleagă ceea ce se întâmplă datorită gesturilor, semnelor non-verbale și diapozitivelor interactive pe care le folosesc profesorii. Pe lângă lecții, cel mic va avea acces și la un curriculum gamificat, bazat pe povești, cu o mulțime de videoclipuri și exerciții pentru practicarea pe cont propriu.
De ce sunt lecțiile Novakid un dar memorabil pentru juniori?
Pentru că platforma oferă:
- Atenție personalizată – potrivită oricărui copil, indiferent de nivelul lingvistic sau de personalitate;
- Distracție – micuții chiar iubesc Novakid (și nu percep studiul ca pe un efort);
- Lecții tematice interactive pentru toate gusturile, care stimulează dezvoltarea creierului și stârnesc curiozitatea: călătorii, gătit, artă, știință, lucru manual…
- Program flexibil, în funcție de nevoile familiei;
- Un format „la distanță”, care permite ca lecțiile să se desfășoare oriunde, într-un mediu relaxat și familiar – în timpul vizitei la bunici, în mașină sau lângă piscină;
- Independență – nu este necesară prezența părinților (cu excepția primelor cursuri, când copilul se familiarizează cu profesorul). Poți analiza progresul, obține recomandări și urmări înregistrări video ale cursurilor în contul de părinte;
- Atmosfera creativă a muncii în echipă, în grupuri de vorbitori internaționali, care favorizează schimbul și înțelegerea culturală;
- Creșterea stimei de sine – prin abilități îmbunătățite de vorbire și ascultare;
- Șansa de a încerca prima lecție gratuit și a alege din peste 2.000 de profesori cu naționalități diferite.
Inspirație pentru tine și familia ta
Pentru a înțelege cum funcționează programul Novakid, privește următoarele lecții tematice și pregătește-te alături de copilul tău pentru Crăciun!
- Tradiții de Crăciun din întreaga lume: https://www.youtube.com/watch?v=J6IHFdPGbaI
- Vocabular de Crăciun pentru copii: https://www.youtube.com/watch?v=yORkHoiczKU
- Activități DIY de Crăciun pentru copii:
- Construirea unui om de zăpadă: https://www.youtube.com/watch?v=oMRgeq87lBw
- Cântecul omului de zăpadă: https://www.youtube.com/watch?v=lD0J10wRuhc
- Lecție deschisă – „Compunerea unei scrisori pentru Moș Crăciun”: https://www.youtube.com/watch?v=YQD5C1Wvud0
Te așteaptă mai multe videoclipuri pe canalele de YouTube Novakid:
Cu siguranță vei găsi o opțiune de cadou care se potrivește de minune micuțului tău!
Valorifică timpul petrecut în fața ecranului și programează prima lecție de probă aici, în manieră total gratuită!